Sesiune de precomenzi pentru cartea ”Cei 13 care m-au salvat”, de Claudiu Târziu

 

Astăzi, 20 noiembrie 2018, Editura Rost deschide sesiunea de precomenzi pentru cartea Cei 13 care m-au salvat, de Claudiu Târziu. Se va închide pe 13 decembrie.

Volumul poate fi comandat în avans cu o reducere de 20%, la prețul special de 28 de lei. Comenzile care depășesc 200 de lei beneficiază de transport gratuit prin poștă sau prin curier. Această ofertă este valabilă exclusiv în perioada campaniei și doar pe site-ul editurii.

Livrarea se va face începând cu data de 3 decembrie 2018, iar toate exemplarele vor avea autograful autorului.

Cei 13 care m-au salvat este un volum alcătuit din evocări, interviuri și documentare despre și cu 13 personalități exemplare. O perspectivă asupra generației interbelice – propusă drept model noilor generații. O carte a sufletului românesc despre el însuși și un pariu cu neuitarea.

Acest volum cuprinde articole care, în cea mai mare parte, au apărut sub semnătura autorului, în ultimii 20 de ani, în diverse reviste și cotidiane centrale, dar și texte proaspete, scrise special pentru această carte.

 

Cartea mărturisitorilor. Pentru o istorie a învrednicirii românești, de Răzvan Codrescu

O lucrare care a fost scrisă în peste 20 de ani. Un monument al demnității românești, pe care sînt proiectate chipurile a 81 de personalități exemplare care și-au dat ani din viață sau chiar viața întreagă pentru ortodoxie și pentru pămîntul românesc. (detalii)

Oameni de unică folosință, de Elena Ciolacu

Despre bătrînețe, boală și singurătate. Despre un flagel al modernității: individualismul. Și despre cum pot fi învinse: prin dragoste. Această carte este filmul unei vieţi obişnuite, derulat fotogramă cu fotogramă de mâna unui artist inspirat. Poate fi viaţa oricui. (detalii)

Corectitudinea politică: „religia” marxistă a Noii Ordini Mondiale

Această carte vă spune ce este corectitudinea politică, de ce și cum trebuie să o combatem. O ideologie în care sîntem siliți să credem dincolo de rațiune, căreia trebuie să ne închinăm fără murmur și pe care vom fi obligați să o slujim pînă la dezumanizare. (detalii)

Drumul Crucii. Amintiri de pe front și din gulaguri, de Aurel State

O carte de memorii care se citește ca un roman de aventuri. Cu deosebirea că istoriile din acest volum nu sînt plăsmuite, ci au fost trăite. Iar autorul, care dovedește un remarcabil talent literar, este unul dintre simbolurile rezistenței anticomuniste. (detalii)

Cesare Borgia, Prințul Renașterii. O cronică în două volume, de Dragoș Moldoveanu

Despre Cesare Borgia s-a scris de prea puține ori cu obiectivitate. Abordările au fost în rare cazuri întemeiate pe fapte verificate și probe convingătoare, iar argumentele au presupus mai curând mistificări de natură propagandistică.  (detalii)

Creaţia şi inima omului. O perspectivă creştin-ortodoxă asupra mediului

Prima carte apărută în limba română care oferă o perspectivă creştin-ortodoxă asupra ecologiei. De aici putem porni o discuţie serioasă despre implicarea creştinului ortodox în apărarea mediului. Autorii arată de ce, în calitate de creștini, trebui să o facem. (detalii)